marți, 28 noiembrie 2023

 

”Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societății” N. Iorga

    Grădinița este locul  care trebuie să ofere copiilor un mediu securizant în care copilul să se dezvolte liber, integral și armonios. Astfel, de la începutul anului în Școala primară-grădiniță din satul Rogojeni am avut parte de multe schimbări în ceea ce ține de mediul fizic favorabil pentru copii.

Ultima renovare care a avut loc în grădinița noastră ne-a lăsat plăcut surprinși atât pe cadrele didactice cât și pe părinții copiilor preșcolari.

Curtea grădiniței este locul în care copiii își petrec timpul  pentru plimbări și jocuri în aer liber. De multe ori când condițiile meteorologice nu erau favorabile, eram nevoiți să stăm în grupă, pentru a nu se accidenta copiii, a nu se murdări de noroi. Dar acum după plasarea pavajului copiii nu mai au răbdare să eșim la plimbare să alerge, să se joace și să exploreze lumea din jurul lor. Ușor putem organiza jocuri dinamice, întreceri sportive și chiar dansuri în aer liber. Atât în calitate de părinte cât și de cadru didactic mă bucur enorm de mult că odată cu trecerea timpului instituția noastă nu rămâne aceeași, dar pas cu pas devine din ce în ce mai modernă, sigură și atrăgătoare. Acum aspectul grădiniței este mai estetic, părinții intră cu plăcere și suntem cu toții fericiți că, copiii noștri au parte de condiții bune pentru dezvoltarea multilaterală.

Rolul nostru este acela de a investi în educația lor, de a-i proteja și de a le asigura un viitor cât mai bun. Pentru copiii noştri, pentru viitorul nostru, avem datoria să ne gândim mereu la cum să asigurăm un mediu sigur, în care aceştia să crească. De asemenea, este obligaţia noastră să găsim o soluţie pentru ca orice copil să se bucure de această minunată perioadă a vieţii.

Deci, sincere mulțumiri doamnei directoare Railean Olga, care mereu caută soluții pentru a îmbunătăți condițiile instituției noastre și desigur profunde mulțumiri DIRECȚIEI ÎNVĂȚĂMÂNT, CONSILIULUI RAIONAL ȘOLDĂNEȘTI pentru susținere și sprijin în renovarea Școlii primare grădiniță din satul Rogojeni.

Investim în copiii noștri azi, pentru că ei sunt viitorul de mâine.

Deșcan Irina, educatoare, părinte și locuitoarea satului Rogojeni






Vizită de studiu

 La data de 10 octombrie 2023, instituția noastră a avut marea onoare de a fi gazda unei vizite de studiu organizată de Direcția Învățământ Șoldănești cu conducătorii grădinițelor din raionul nostru, cu scopul de a realiza schimb reciproc de experiență în amenajarea mediului educațional în instituție și promovarea traseului turistic din localitate.
Sperăm că am reușit să convingem vizitatorii că satele mici pot fi, și sunt valoroase, prin rezultatul muncii oamenilor gospodari ce au locuit și mai locuiesc încă, pe plaiurile pitorești!
Sperăm că am reușit să convingem vizitatorii că satele mici pot fi, și sunt valoroase, prin rezultatul muncii oamenilor gospodari ce au locuit și mai locuiesc încă, pe plaiurile pitorești!